GovBidAlerts
← My Opportunities
Tenderopen🌐 Romania714270-2026

Romania – Building construction work – PROIECTAREA ȘI EXECUȚIA LUCRĂRILOR PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚII CONSTRUIRE CENTRU PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ AL MUNICIPIULUI BUZĂU ȘI ÎMPREJMUIRE

MUNICIPIUL BUZAU

Description

UAT Municipiul Buzău și-a propus o dezvoltare armonioasă și coerentă, prin Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, obiective care să conducă la dezvoltarea economică și socială durabilă a municipiului Buzău și care, pe termen lung, să determine creșterea calității vieții locuitorilor orașului și transformarea acestuia într-un centru economic competitiv, prin utilizarea eficientă a resurselor fizice și umane. În realizarea acestei misiuni, siguranța colectivității locale și capacitatea de răspuns în situații de urgență constituie o condiție de bază: nicio componentă a dezvoltării urbane durabile nu poate fi susținută în absența unei infrastructuri de intervenție adecvate.UAT Municipiul Buzău, având în vedere atribuțiile conferite de Codul administrativ, are ca atribuții dezvoltarea economică, socială și de mediu a municipiului Buzău, pentru care trebuie să ia toate măsurile necesare implementării și conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană. Temeiul atribuțiilor: art. 129 alin. (2) lit. b) și lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ-atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale, respectiv atribuții privind gestionarea serviciilor de interes local. Potrivit art. 129 alin. (7) din același act normativ, între domeniile serviciilor publice de interes local se numără situațiile de urgență.Municipiul Buzău exercită, prin structurile proprii, atribuții privind apărarea împotriva incendiilor, protecția civilă și gestionarea situațiilor de urgență, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, și Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată. Obiectivul de investiții asigură infrastructura fizică necesară exercitării efective a acestor atribuții: spații operaționale și de dispecerizare, garaje pentru autospecialele de intervenție, spații administrative și de odihnă pentru personalul de tură, spații de pregătire fizică și de antrenament aplicativ, precum și spații tehnice pentru întreținerea și repararea echipamentelor și a autospecialelor. Obiectul contractului îl constituie elaborarea documentațiilor tehnico-economice – documentații pentru avize și acorduri, proiect pentru autorizarea construirii, proiect tehnic de execuție, detalii de execuție –, verificarea tehnică a acestora, execuția lucrărilor, furnizarea și montarea utilajelor și echipamentelor tehnologice, precum și asistența tehnică din partea proiectantului. Ansamblul cuprinde cinci corpuri de clădire, cu o suprafață construită desfășurată totală de 2.243,78 mp, amplasate pe un teren de 21.872 mp situat în Șoseaua Buzău–Brăila (D.N. 2B), Tarla 37, Parcela 682, NC 72695, precum și construcțiile și instalațiile din incintă, amenajarea a 5.565,22 mp de spații verzi, împrejmuirea și organizarea de șantier. Cerințele detaliate se regăsesc în caietul de sarcini.

Documents (2)

  • 📎 100213084
    text/html · 23 KB
    Download
  • 📎 download
    text/html · 23 KB
    Download

Details

Posted
Oct 15, 2026
Response deadline
Nov 19, 2026, 9:59 PM UTC (36d)
Type
Tender
Category
45210000, 45216100, 45216121, 45231000, 45233000, 45300000, 45330000, 45331000
Status
open
Estimated value
RON 28,864,831
Buyer
MUNICIPIUL BUZAU
Jurisdiction
Romania
Reference #
714270-2026
Has Description
true
Country
ROU
Tw Mul
Buzau
Sub Lg
RON
Form
competition
Ojs
200/2026
Eu
no-eu-funds
Legal
32014L0024
Notice
cn-standard
Total
28864831
Dispatch
2026-10-13+03:00
Dps
none
Main
gen-pub
Identifier
Jan 1, 2000
Contract
works, works
Publication
2026-10-15+02:00
Exclusion
exg-crim-part, exg-crim-corrpt, exg-crim-fraud, exg-crim-terror, exg-crim-laund, exg-crim-traffick, exg-pmt-bre-tax, exg-pmt-bre-ssc, exg-mis-partic-confl, exg-mis-misrepresent, exg-mis-bre-env-law, e
Classification
45210000, 45210000, 45216100, 45216121, 45231000, 45233000, 45300000, 45330000, 45331000, 71322000, 71356200
Renewal
0
Variant
not-allowed
Additional
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a
Place
RO222, ROU, RO222, ROU
Procedure
547244fb-4b39-4dfe-b920-e7ef64fbb41d
Provided
ted-esen
Requirement
not-requ
Organisation
+40 238717950
Reserved
no
Internal
1
Public
2026-11-19+02:00
Selection
slc-suit-reg-trade, slc-stand-to-avg, slc-abil-ref-work, slc-abil-subc, slc-abil-ref-services, slc-sche-env-cert-indep
Award
Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților., Pretul ofertei, Demonstrarea unei metodologii adecvate d
Duration
MONTH
Electronic
required
Procurement
Documentatia de achizitie
Review
conform prevederilor Legii nr.101/2016 , cu modificarile si completarile ulterioare.
Deadline
15:00:00+02:00
Tender
4
Tenderer
Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Other
Aa: la · Bi: 4233874 · Ia: https://www.primariabuzau.ro · Gpa: false · Bt 14 Lot: non-restricted-document · Bt 21 Lot Ron: Default lot · Bt 23 Lot: works · Bt 24 Lot Ron: UAT Municipiul Buzău și-a propus o dezvoltare armonioasă și coerentă, prin Strategia Integrată de De · Bt 133 Lot Ron: In SEAP · Bt 262 Lot: 45210000 · Bt 263 Lot: 45216100, 45216121, 45231000, 45233000, 45300000, 45330000, 45331000, 71322000, 71356200 · Bt 539 Lot: quality, price, quality, quality, quality, quality, quality, quality, quality, quality · Bt 540 Lot Ron: • calificativul „Acceptabil / Satisfăcător”, 5 puncte: cerințele minime de conformitate sunt îndepli · Bt 541 Lot: 15, 30, 15, 10, 5, 5, 5, 5, 5, 5 · Bt 750 Lot Ron: Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile l · Bt 821 Lot: epo-notice, epo-sub-espd · Bt 5071 Lot: RO222 · Bt 5421 Lot: per-exa, per-exa, per-exa, per-exa, per-exa, per-exa, per-exa, per-exa, per-exa, per-exa · Bt 26(A) Lot: cpv, cpv, cpv, cpv, cpv, cpv, cpv, cpv, cpv · Bt 26(M) Lot: cpv · Bt 701 Notice: 73e8ad53-5175-477b-9f0e-2b832f57c036 · Opp 070 Notice: 16 · Opt 002 Notice: eforms-sdk-1.13 · Bt 05(B) Notice: 16:10:33+03:00 · Bt 21 Procedure Ron: PROIECTAREA ȘI EXECUȚIA LUCRĂRILOR PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚII CONSTRUIRE CENTRU PENTRU SITUAȚII · Bt 22 Procedure: 4233874_2026_PAAPD1642017 · Bt 24 Procedure Ron: U.A.T. Municipiul Buzău realizează obiectivul de investiții „Construire Centru pentru Situații de Ur · Bt 803(D) Notice: Oct 13, 2026 · Bt 803(T) Notice: 17:01:33+03:00 · Opa 36 Lot Number: 24 · Bt 67(B) Procedure Ron: Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o orga

Contact

Similar open opportunities

See opportunities like this one

GovBidAlerts matches this solicitation to similar open bids across 116,000+ open bids from 2,500+ sources. Create a free account to unlock them.

Create free accountno credit card required

This listing is a summary from Romania's open procurement data. We ingest every field the feed publishes; the full solicitation documents are on the source portal.