GovBidAlerts
← My Opportunities
Tenderopen🌐 Romania462821-2026

Romania – Refuse and waste related services – „Contract de delegare prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare a unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ” din Zona 2, Județul Neamț”

ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA „ECONEAMT”

Description

Contractul are ca obiect delegarea gestiunii următoarelor activități componente ale serviciului de salubrizare, prestate la nivelul localităților ce alcătuiesc Zona 2 a SMID Neamț: a) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale dinindustrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat; b) transferul deșeurilor municipale în stații de transfer, inclusiv transportul separat al deșeurilor reziduale la depozitele de deșeurinepericuloase și/sau la instalațiile integrate de tratare, al deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă colectate separat la stațiile de sortare și al biodeșeurilor la instalațiile de compostare și/sau de digestie anaerobă. Prestarea acestei activități presupune operarea Stației de transfer Cordun; c) sortarea deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale în stații de sortare, inclusivtransportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică. Prestarea acestei activități presupune operarea Stației de sortare Cordun. De asemenea, contractul are ca obiect delegarea gestiunii următoarelor servicii conexe serviciului de salubrizare, cu grad redus de repetabilitate și care se desfășoară ocazional, prestate la nivelul localităților ce alcătuiesc Zona 2 a SMID Neamț: a) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor din construcții provenite din locuințe, generate de activități dereamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora, la solicitarea utilizatorilor casnici; b) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor voluminoase, inclusiv saltele și mobilă, la solicitarea utilizatorilor; c) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale abandonate; d) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor din construcții abandonate; e) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor similare provenite de la evenimente publice, la solicitarea organizatorilor

Details

Posted
Jul 6, 2026
Response deadline
Aug 20, 2026, 8:59 PM UTC (40d)
Type
Tender
Category
90500000, 90511100, 90512000, 90513000
Status
open
Estimated value
RON 235,013,382
Buyer
ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA „ECONEAMT”
Jurisdiction
Romania
Reference #
462821-2026
Country
ROU
Aa
body-pl-ra
Bi
24822890
Di
32014L0023
Ds
2026-07-03+03:00
Ma
env-pro
Nc
services, services
Nl
1
Oj
127/2026
Ol
RON
Pc
90500000, 90500000, 90511100, 90512000, 90513000
Pd
2026-07-06+02:00
Rc
RO214, ROU, RO214, ROU
Ti
Romania – Refuse and waste related services – „Contract de delegare prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare a unităților administrativ-teritoriale membre
Tv
235013381.57
Tw Mul
Piatra-Neamt
Other
Links Html Gle: https://ted.europa.eu/ga/notice/-/detail/462821-2026 · Links Html Hrv: https://ted.europa.eu/hr/notice/-/detail/462821-2026 · Links Html Hun: https://ted.europa.eu/hu/notice/-/detail/462821-2026 · Links Html Ita: https://ted.europa.eu/it/notice/-/detail/462821-2026 · Links Html Lav: https://ted.europa.eu/lv/notice/-/detail/462821-2026 · Links Html Lit: https://ted.europa.eu/lt/notice/-/detail/462821-2026 · Links Html Mlt: https://ted.europa.eu/mt/notice/-/detail/462821-2026 · Links Html Nld: https://ted.europa.eu/nl/notice/-/detail/462821-2026 · Links Html Pol: https://ted.europa.eu/pl/notice/-/detail/462821-2026 · Links Html Por: https://ted.europa.eu/pt/notice/-/detail/462821-2026 · Links Html Ron: https://ted.europa.eu/ro/notice/-/detail/462821-2026 · Links Html Slk: https://ted.europa.eu/sk/notice/-/detail/462821-2026 · Links Html Slv: https://ted.europa.eu/sl/notice/-/detail/462821-2026 · Links Html Spa: https://ted.europa.eu/es/notice/-/detail/462821-2026 · Links Html Swe: https://ted.europa.eu/sv/notice/-/detail/462821-2026 · Links Pdfs Ron: https://ted.europa.eu/ro/notice/462821-2026/pdfs · Links Html Direct Bul: https://ted.europa.eu/bg/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Ces: https://ted.europa.eu/cs/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Dan: https://ted.europa.eu/da/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Deu: https://ted.europa.eu/de/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Ell: https://ted.europa.eu/el/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Eng: https://ted.europa.eu/en/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Est: https://ted.europa.eu/et/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Fin: https://ted.europa.eu/fi/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Fra: https://ted.europa.eu/fr/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Gle: https://ted.europa.eu/ga/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Hrv: https://ted.europa.eu/hr/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Hun: https://ted.europa.eu/hu/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Ita: https://ted.europa.eu/it/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Lav: https://ted.europa.eu/lv/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Lit: https://ted.europa.eu/lt/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Mlt: https://ted.europa.eu/mt/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Nld: https://ted.europa.eu/nl/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Pol: https://ted.europa.eu/pl/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Por: https://ted.europa.eu/pt/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Ron: https://ted.europa.eu/ro/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Slk: https://ted.europa.eu/sk/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Slv: https://ted.europa.eu/sl/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Spa: https://ted.europa.eu/es/notice/462821-2026/html · Links Html Direct Swe: https://ted.europa.eu/sv/notice/462821-2026/html

Contact

Finding similar opportunities…

This listing is a summary from Romania's open procurement data. We ingest every field the feed publishes; the full solicitation documents are on the source portal.